0724.236.133 / 0725.541.835 Str. CPT. CONSTANTIN MERIŞESCU Nr.39D, SECTOR 2 BUCURESTI

HTC One M8 a fost lansat oficial. Specificaţii şi îmbunătăţirile aduse de noul telefon HTC One

Mar
27
2014

Purtând acelaşi nume ca vechiul HTC One, noul telefon HTC One (M8) este lansat oficial şi va ajunge în curând pe rafturile magazinelor, unde va putea fi comandat în versiuni gunmetal gray, glacial silver şi amber gold, toate având carcasă cu design unibody realizată în proporţie de 90% din aluminiu şlefuit.

htc-one-m8

Noul telefon HTC One M8 păstrează ecranul cu tehnologie S-LCD3 folosit pentru modelul anterior, apreciat pentru paleta bogată de culori şi contrastul exemplar, diagonala crescând însă de la 4,7 la 5 inch. Claritatea imaginilor afişate la rezoluţie 1080p este pusă în valoare cu noul scut Gorilla Glass 3, lăsat din păcate fără cele trei butoane capacitive. În schimb, de acum va trebui să ne mulţumim cu replicile virtuale redate în interfaţa Android, cu preţul reducerii spaţiului util rămas pe suprafaţa ecranului.

În carcasa puţin îngreunată de folosirea extinsă a elementelor metalice se află o platformă cu chipset Snapdragon 801 la 2,3 GHz, acelaşi model MSM 8974AB implementat pe Sony Xperia Z2 sau Xperia Tablet Z2. Memoria RAM totalizează 2GB, iar pentru spaţiu de stocare avem de ales între variante HTC One M8 cu 32GB sau 64GB, ambele prevăzute cu slot microSD. Suplimentar, avem la dispoziţie încă 50GB spaţiu de stocare gratuit în contul Google Drive, disponibil timp de 2 ani.

Lista dotărilor continuă cu modul WiFi 802.11ac cu suport dual-band (2.4 şi 5GHz), conectivitate LTE, NFC şi Bluetooth 4.0, senzor de proximitate, accelerometru şi barometru pentru măsurarea presiunii atmosferice. Însă piesa de rezistenţă este camera foto cu tehnologie UltraPixel şi setul dedifuzoare BoomSound cu incintă audio reproiectată pentru obţinerea unui volum sonor cu 25% mai mare şi redare mai clară a frecvenţelor joase.

htc-one-m8-b

Revenind la camera foto, aceasta primeşte acelaşi senzor BSI cu rezoluţie 4MP, compusă folosind pixeli având suprafaţă de 2µm. Performanţele deja excelente în condiţii de lumină slabă sunt crescute apelând la o a doua cameră foto ajutătoare. Gestionat cu ajutorul unui procesor de imagine îmbunătăţit, sistemul Duo Camera renunţă la funcţia de stabilizare optică, oferind în schimb alte surprize interesante. Acţionând ca şi senzor de profunzime pentru camera foto principală, a doua cameră este folosită de HTC One M8 pentru procesarea suplimentară a imaginii. Spre exemplu, telefonul poate modifica selectiv focalizarea pentru a scoate în evidenţă obiectele aflate în prim plan şi chiar genera imagini în care porţiunile aflate în plan apropiat şi îndepărtat apar perfect focalizate.

HTC One M8 este livrat cu versiunea Android 4.4 KitKat, beneficiind atât de ultimele inovaţii Google dar şi un bundle software îmbunătăţit. În centrul atenţiei avem noua interfaţă HTC Sense 6.0, incluzând o colecţie generoasă de teme pentru personalizarea telefonului. Designul interfeţei a primit modificări subtile, aduse pentru obţinerea unui aspect mai curat şi modern. Aplicaţia BlinkFeed este acum deschisă şi altor dezvoltatori software, care pot să livreze conţinut direct în feed. Suplimentar, BlinkFeed şi alte câteva aplicaţii exclusive HTC au fost separate de firmware-ul telefonului, încât să poată beneficia mai rapid de actualizări şi funcţii noi, descărcate acum direct prin magazinul Google Play.

Per total, noul HTC One M8 reprezintă un upgrade relativ minor adus originalului HTC One, realizat punând accentul pe calitate şi perfecţionarea dotărilor pentru care primul model a fost atât de mult apreciat.

sursa

© Net-Conect.ro