0724.236.133 / 0725.541.835 Str. CPT. CONSTANTIN MERIŞESCU Nr.39D, SECTOR 2 BUCURESTI

Microsoft anunţă noi patch-uri de securitate inclusiv pentru Windows XP şi avertizează despre pregătirea de noi atacuri informatice

Jun
15
2017

Microsoft a publicat un nou calup de actualizări pentru sistemul de operare Windows, în speranţa de a împiedica viitoare atacuri informatice de cand cu amploarea campaniei WannaCry.

Descriind „risc elevat pentru atacuri informatice distructive” iniţiate de organizaţii guvernamentale sau hackeri interesaţi să obţină câştiguri financiare, Microsoft a lăsat de o parte propriile reguli, oferind actualizări critice de securitate inclusiv pentru versiuni Windows aflate în afara perioadei de suport tehnic garantat, ca Windows XP şi Windows Server 2003.

Măsura ar putea fi însă inutilă în cazul multora dintre PC-urile care folosesc versiuni piratate de Windows. Fără acces la actualizări software, acestea sunt complet vulnerabile în faţa atacurilor informatice care vizează vulnerabilităţi cunoscute, prezente la toate PC-urile echipate cu o anume versiune de Windows.

Şi utilizatorii de Windows 10, Windows 8.1 şi Windows 7 vor primi noi actualizări de securitate etichetate drept „critice”, acestea urmând să fie aplicate automat prin serviciul Windows Update.

Cei care din varii motive nu pot accesa direct serviciul Windows Update, au posibilitatea să descarce noile actualizări de securitate compatibile şi cu versiuni învechite de Windows.

© Net-Conect.ro