0724.236.133 / 0725.541.835 Str. CPT. CONSTANTIN MERIŞESCU Nr.39D, SECTOR 2 BUCURESTI

Pirateria software atrage dupa sine sanctiuni legale!

Oct
9
2014

Ce este pirateria software?

Pirateria software este reproducerea sau distribuirea neautorizată de software protejat prin drept de autor. Pirateria se realizează prin copierea, descărcarea, punerea la dispoziţie, vânzarea sau instalarea de copii pe calculatorul personal sau cel utilizat la locul de muncă. Ceea ce foarte mulţi oameni nu realizează sau la ce nu se gândesc este faptul că, la cumpărarea software-ului, se achiziţionează, de fapt, licenţa de a-l utiliza, iar nu software-ul ca atare. Această licenţă este cea care vă informează de câte ori puteţi instala software-ul; aşadar este important să o citiţi. Dacă realizaţi mai multe copii ale software-ului decât cele pe care le permite licenţa înseamnă că pirataţi.  

Simpla punere la dispoziţie, realizare sau descărcare de copii neautorizate de software reprezintă o încălcare a legii, indiferent de numărul acestor copii sau al persoanelor implicate.

Indiferent dacă accidental realizaţi câteva copii pentru prieteni, împrumutaţi discuri, distribuiţi sau descărcaţi software piratat de pe Internet sau cumpăraţi un singur program software iar apoi îl instalaţi pe mai multe calculatoare (inclusiv cel personal), săvârşiţi o încălcare a drepturilor de autor – alias o faptă de piraterie software.

Nu contează dacă faceţi acest lucru pentru a obţine bani sau nu – dacă dumneavoastră sau compania dvs. este prinsă reproducând software, puteţi fi făcuţi răspunzători atât sub aspect civil, cât şi penal. În plus, prin instalarea de software pirat în mediul dvs. informatic, vă expuneţi riscului de a vă afecta reţeaua datorită unui software defect sau coduri malicious.

Un studiu prezentat de BSA (Business Software Alliance) arată legătura dintre software-ul nelicenţiat sau contrafăcut şi malware.

Astfel, în România, la o rata a utilizării de software nelicenţiat de 62%, rata la care malware-ul este găsit pe PC-uri se situa la 30,79% la finele anului trecut, comparativ cu 27,5% în septembrie 2013. Mai jos a fost realizat si in grafic care prezinta rata pirateriei la nivel mondial.

pirateria la nivel mondial

În afară de consecinţele legale, folosirea software-ului copiat sau contrafăcut înseamnă de asemenea:

  • Expunere mărită la viruşi software, discuri corupte sau alte defecte de software; 
  • Documentaţie neadecvată sau inexistentă. Lipsa garanţiei; 
  • Lipsa asistenţei tehnice pentru produsul respectiv care este disponibilă pentru utilizatorii cu licenţă; 
  • Lipsa calificării pentru actualizări de software oferite utilizatorilor care deţin licenţă.

Pentru informaţii suplimentare, descărcaţi o copie gratuită a manualului BSA: Pirateria şi legea

Potrivit datelor BSA, prezentate în cadrul unei conferinţe de presă organizată împreună cu Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), în primele 8 luni ale acestui an au fost derulate 400 de acţiuni de combatere a criminalităţii în domeniul dreptului de autor şi al drepturilor conexe.

“Aceste acţiuni s-au concretizat în descoperirea a peste 200 de infracţiuni la regimul produselor software, indisponibilizarea a peste 1.000 de sisteme informatice, precum şi indisponibilizarea de suporturi de stocare. Valoarea despăgubirilor solicitate de titularii de drepturi este de aproximativ un milion de euro”, a declarat directorul Direcţiei de Investigare a Fraudelor din IGPR, comisar şef Alexandru Cătălin Ioniţă.

În perioada septembrie 2013 – iunie 2014, IGPR şi BSA au iniţiat o campanie de conştientizare care a vizat un total de 53.562 de companii, dintre care peste 6.600 au primit consultanţă individualizată pentru a-şi clarifica întrebările legate de licenţierea software, iar peste 2.600 au întocmit şi trimis către BSA un audit software.

În acest an, BSA şi IGPR vor continua această campanie în rândul companiilor, urmând să aibă loc evenimente de informare privind riscurile utilizării de software nelincenţiat în Cluj-Napoca, Iaşi, Sibiu, Bucureşti, Ploieşti, Constanţa şi Timişoara.

Calendarul acestor evenimente poate fi accesat pe portalul www.softwareculicenta.ro.

De asememena, IGPR şi BSA vor trimite scrisori la circa 30.000 de companii cărora li se va recomanda revizuirea situaţiei utilizării de programe software, pentru a identifica eventualele discrepanţe între software-ul utilizat şi licenţele deţinute, pentru a evalua riscurile existente ca urmare a utilizării de programe neautorizate şi pentru a lua măsurile necesare în vederea eliminării acestora.

BSA este o organizaţie non-profit creată în scopul promovării intereselor industriei de software şi a partenerilor din industria de hardware.

Recomandare NET-Conect: Pentru a evita sanctiunile legale si cele de compromiterea informatiilor companiei dumneavostra, va recomandam sa intrati in legalitate, prin demararea procedurior de dezinstalare a software-ului nelicentiat si achizitionarea de software cu licenta specifica pentru calculatoarele din cadrul companiei dumneavostra.

NET-Conect va pune la dispozitie software-ul licentiat de care aveti nevoie (ex. sisteme de operare, office, antivirus). Nu ezitati sa ne contactati!

surse: bsa.orgzf.ro

 

© Net-Conect.ro