0724.236.133 / 0725.541.835 Str. CPT. CONSTANTIN MERIŞESCU Nr.39D, SECTOR 2 BUCURESTI

Sunteţi în vacanţă? Cum evitaţi problemele legate de securitatea cibernetică

Aug
16
2021

Vacanţele de vară sunt aici, un răgaz binevenit de la restricţiile pandemiei COVID-19 care se dezlănţuie în întreaga lume de peste un an.

Şi odată cu tendinţa descendentă a noilor infecţii, ţările se deschid încet, dar cu grijă, turiştilor care caută un pic de destindere după ce au rămas blocaţi multi timp în casele lor, muncind, studiind, petrecându-şi cea mai mare parte din zile între aceiaşi patru pereţi. De la securizarea dispozitivelor mobile la evitarea hotspoturilor Wi-Fi publice pentru conectarea la aplicaţii sensibile, vom prezenta masurile  pe care le puteţi lua pentru a rămâne în siguranţă în timpul acestui sezon de vacanţă.

 

Când călătoriţi, fie în ţară, fie în străinătate, trebuie să aveţi în vedere mai multe lucruri, astfel încât să nu cădeţi victimă diverselor ameninţări cibernetice cu care vă puteţi confrunta în timp ce vă aflaţi într-o ţară străină sau într-o zonă turistică din apropiere. Principalele aspecte, dezbătute pe larg în cadrul articolului, pe care trebuie să le aveţi în vedere când călătoriţi sunt:

-Paşapoartele false COVID-19

-Faceţi backup şi actualizaţi dispozitivele Securizaţi-vă dispozitivele

-Fiţi atent la ce vă conectaţi

-Folosiţi o soluţie de securitate de renume

-Oversharingul pe reţelele sociale ar trebui evitat

Paşapoarte false COVID-19

Pe măsură ce pandemia prezintă semne de încetinire iar vaccinarea câştigând viteză, restricţiile de călătorie sunt ridicate, iar ţările se deschid mizând pe dorinţa oamenilor de a călătorii în vacanţe. Pentru a minimiza riscurile, unele ţări introduc, de asemenea, certificate COVID-19, care permit persoanelor care le deţin să călătorească mai liber. De exemplu, Uniunea Europeană a introdus certificatul digital COVID al UE, care certifică faptul că titularul a fost vaccinat, a fost testat negativ sau s-a recuperat din boală. Acest lucru nu a scăpat de atenţia infractorilor cibernetici, care au sesizat ocazia de a câştiga bani frumoşi oferind spre vânzare documente de vaccinare false.

Dacă aţi fost vaccinat, testat sau v-aţi recuperat din boală, numai autoritatea naţională sau regională de sănătate ar trebui să fie autorizată să elibereze un certificat care să ateste acest fapt şi doar prin intermediul autorităţilor competente ar trebui să îl solicitaţi. Majoritatea ţărilor au emis informaţii despre procesul de obţinere a documentaţiei pe site-urile autorităţilor de sănătate sau direct pe site-urile ministerelor de sănătate. Căutarea lor în altă parte vă poate duce spre site-uri web rău intenţionate, care vor căuta să colecteze datele sensibile sau să vă infecteze dispozitivele cu cod malware. Şi dacă vă gândiţi să evitaţi regulile prin achiziţionarea unui certificat fals, există o mare probabilitate să fiţi păcăliţi şi o probabilitate şi mai mare să fiţi depistat de organele de aplicare a legii.

Faceţi backup şi actualizaţi dispozitivele

Unul dintre primele lucruri pe care ar trebui să le faceţi înainte de a vă aventura în călătoria dvs. este să faceţi o copie de rezervă a tuturor dispozitivelor electronice care deţin orice formă de date personale sau sensibile. Accidentele sunt predispuse să se întâmple în orice moment şi oriunde, iar şansele ca acest lucru să se întâmple ar putea fi chiar mai mari atunci când vă bucuraţi de vacanţa de vară. S-ar putea să vă scăpaţi telefonul în piscină sau să uitaţi că îl aveţi în buzunar în timp ce faceţi o baie în mare sau s-ar putea să-l uitaţi undeva sau chiar să vă fie furat. Aşadar, în cazul în care se întâmplă orice incident din cele enumerate, aveţi datele acoperite şi aveţi o copie de rezervă la care să apelaţi odată ce înlocuiţi dispozitivul.

Pentru o şi mai bună protecţie, este recomandabil să aveţi mai multe copii de rezervă – puteţi avea una în cloud, în timp ce alta ar putea fi securizată pe un dispozitiv hardware. Pentru sfaturi despre cum să faceţi o copie de rezervă a dispozitivelor iOS şi Android, puteţi consulta ghidul detaliat. Şi dacă suntem la acest subiect, ar trebui să luaţi în considerare criptarea datelor pentru un nivel suplimentar de securitate; acest lucru se aplică atât copiilor de siguranţă, cât şi datelor pe care le aveţi deja pe dispozitivele personale, deoarece, dacă un dispozitiv este furat, escrocilor le va fi aproape imposibil să le exploateze. Şi nu în ultimul rând, niciodată, să nu uitaţi să instalaţi cele mai recente actualizări oficiale pe dispozitivele personale, deoarece acestea conţin în mod regulat patch-uri de securitate care vă ajută să vă protejaţi dispozitivul şi datele.

Securizaţi-vă dispozitivele

Întrucât am menţionat deja dispozitivele furate sau compromise în diverse accidente care au loc în vacanţă, un alt lucru pe care nu ar trebui să-l subestimaţi niciodată este securizarea dispozitivelor utilizând măsuri de securitate încorporate, cum ar fi codurile PIN, parolele, blocarea prin pattern sau măsurile de autentificare biometrică. Mulţi oameni renunţă adesea la configurarea unei modalităţi de blocare pentru dispozitivele lor, din motive de comoditate, pentru a nu fi nevoit să deblocheze tot timpul smartphone-urile. Mai mult decât atât, atunci când configuraţi metoda de blocare, nu ar trebui să o faceţi într-o manieră simplistă şi să utilizaţi un model în formă de triunghi sau un cod PIN simplu din patru cifre, uşor de intuit

În ceea ce priveşte configurarea blocării telefonului, soluţia optimă ar fi utilizarea unei combinaţii dintre caracteristici biometrice, cum ar fi o amprentă digitală sau scanarea feţei şi o parolă; sau mai bine, o expresie de acces. Acelaşi lucru este valabil şi pentru laptopuri Şi când alegeţi o parolă, asiguraţi-vă că evitaţi greşelile obişnuite asociate creării acesteie. Şi pentru a adăuga un strat suplimentar de securitate conturilor ar trebui să utilizaţi întotdeauna autentificarea cu doi factori (2FA).

Fiţi atent la ce vă conectaţi

În timp ce călătoriţi, probabil veţi intra într-o mulţime de restaurante, cafenele şi magazine care vor oferi conexiuni Wi-Fi pe care le puteţi utiliza pentru a naviga pe social media sau pentru a comunica cu cei dragi acasă. Aceasta poate părea o opţiune preferabilă în comparaţie cu utilizarea unui plan de date, în special dacă operatorul dvs. de reţea mobilă poate percepe preţuri mari pentru datele pe care le consumaţi în străinătate. Cu toate acestea, hotspoturile Wi-Fi publice nesecurizate prezintă un risc de securitate care ar putea duce la piratarea dispozitivelor , la infectarea cu malware şi la furtul datelor personale. Şi dacă sunteţi obligat de împrejurări să folosiţi un hotspot public, o regulă bună ar fi să eviţi să utilizaţi orice servicii care gestionează datele sensibile (de exemplu, aplicaţii financiare) sau orice altceva care necesită de conectare la conturile personale importante

Din fericire, există mai multe modalităţi de a rezolva problema de acces la internet. Una dintre cele mai simple modalităţi este de a obţine o cartelă SIM cu un plan de date de la un operator de reţea mobilă local de renume pe care îl puteţi utiliza pentru navigarea pe internet în timp ce vă aflaţi în străinătate. O altă metodă este configurarea unei reţele private virtuale (VPN) pentru a fi folosită în timp ce sunteţi conectat la un hotspot public, astfel încât să puteţi naviga în siguranţă. Dacă nu sunteţi sigur cu privire la ce VPN să utilizaţi, puteţi consulta articolul nostru care arată tipurile de reţele VPN utilizate în mod obişnuit.

Folosiţi o soluţie de securitate

Deşi acest pas poate suna logic şi cunoscut de oricine, mulţi oameni încă subestimează valoarea utilizării software-ului de securitate atunci când vine vorba de smartphone-uri şi tablete. Cu toate acestea, este important să ne amintim că aceste dispozitive nu mai sunt „doar telefoane”, ci sunt dispozitive de calcul personale care stochează foarte multe date importante. Dincolo de stocarea datelor cu caracter personal, smartphone-urile şi tabletele sunt folosite şi pentru plata facturilor, pentru aplicaţii bancare, chiar pentru a alimenta diverse portofele electronice. Portofelul electronic este, în special, ceva de reţinut, deoarece multor persoane nu le place să scoată tot timpul portofelul şi vor recurge la utilizarea funcţiilor de plată NFC ale telefonului ori de câte ori este posibil

Publicarea de informaţii în exces pe reţelele sociale ar trebui evitată

Publicarea fotografiilor cu imagini spectaculoase de la plajă sau din aventura în munţi sau chiar şi partajarea unor feluri delicioase de mâncare de care ne bucurăm în concediu, aproape toţi ne-am aflat în situaţia de a posta genul acesta de conţinut în timpul vacanţelor sau călătoriilor în străinătate. Cu toate acestea, acel tip de distribuire a momentelor preferate în timp real, în special cu datele de localizare adăugate, poate crea probleme dacă un infractor vă monitorizează conturile de socializare. Dacă împărtăşiţi suficiente informaţii, aceştia vă pot deduce locaţia şi pot folosi datele fie pentru a se infiltra în camera de hotel, fie pentru a vă jefui casa cât timp sunteţi plecat

Pentru început, ar trebui să vă examinaţi conturile de social media, pentru a afla cine vă poate vedea postările şi pentru a vă asigura că acestea sunt văzute doar de persoanele care sunt menite să le vadă. Următorul pas ar fi dezactivarea dezactivarea serviciilor de localizare, fie dezactivarea opţiunii „includeţi locaţia” din aplicaţia camerei foto: nu trebuie să arătaţi locul exact în care vă aflaţi  în fiecare moment al zilei. De fapt, examinarea aplicaţiilor care au permisiunea de a accesa setările locaţiei dvs. ar fi o metodă înţeleaptă. Şi pentru a fi şi mai drastici în abordare, reduceţi la minimum partajarea informaţiilor: nu o faceţi în timp real, nu furnizaţi mai multe informaţii decât este necesar, inclusiv orice poate sugera locul în care vă aflaţi, cum ar fi localitatea sau numele unui restaurant

Toţi avem nevoie de o vacanţă lipsită de griji şi de libertate după acest an complicat. Cu toate acestea, trebuie totuşi să ne păstrăm permanent bunul simţ care să ne ferească de o euforie exagerată indusă de vacanţă. Pentru a rezuma: înainte de a pleca la plaja sau în refugiul dvs. montan, ar trebui să obţineţi pe cale sigură documentele de călătorie speciale solicitate de ţara pe care o vizitaţi, să faceţi copii de rezervă ale datelor stocate pe laptopuri şi telefoane,  să vă asiguraţi şi securizaţi dispozitivele mobile şi să fiţi precaut atunci când comunicaţi date sensibile sau când vă conectaţi la Wi-Fi -urile publice. Bucuraţi-vă de vacanţă şi rămâneţi în siguranţă!

Protejati-va datele atat pe Smartphone cat si pe PC sau Laptop!

 

Kaspersky Lab este cea mai buna solutie de securitate informatica, la nivel mondial. Alegeti solutiile de top Kaspersky  pe care NET-Conect Technologies vi le poate pune la dispozitie

© Net-Conect.ro